"Am observat că de ceva timp vremea de afară nu poate să-mi mai dicteze starea de spirit. Cam la fel cum fericirea mea nu mai depinde de alţii, la fel cum am învăţat să-mi aduc eu mie însemi zâmbetul pe buze şi să beau singură cafeaua de dimineaţă. Şi numai eu ştiu cât mi-am dorit să am un alt suflet alături, dar căutând şi căutând m-am pierdut pe mine… Însă din ziua în care m-am oprit din alergat am început să mă adun la loc pas cu pas, m-am descoperit în feluri pe care nu le ştiam, am învăţat să mă iubesc. Astăzi nu mai caut pe nimeni şi nici nu-mi doresc să fiu căutată. Aştept doar să ne întâlnim.
Astăzi îmi place liniştea din orele mele de singurătate şi profit de ele cu gândul că va veni clipa în care voi duce lipsa zilelor dedicate numai mie. Mă bucur în tihnă de dimineaţa mea tăcută, de mirosul cafelei proaspăt făcute şi de gustul pâinii prăjite cu dulceaţă de vişine. V-am spus că asta e preferata mea? Da, de vişine, pentru că n-aş putea spune dacă e dulce sau acrişoară, însă e mixtul perfect dintre fericire şi tristeţe, exact ca o viaţă de om care merita trăită.
Mi-am dat seama că alergând mereu după alţii, uităm să avem grijă de cei care sunt “aici”… şi nu pot să nu mă simt norocoasă astăzi, când îi am alături pe puţinii oameni care nu pleacă şi mă am pe mine în primul rând. Astăzi îmi aparţin mai mult ca oricând, m-am dăruit pe mine mie şi ştiu cât de norocoşi sunt cei care mă au în viaţa lor. Iar aceia care nu-mi sunt încă alături nu trebuie căutaţi… dacă aici este locul lor, timpul le va îndrepta paşii către mine oricum." ...Jurnalul Evei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu